duminică, 21 februarie 2010

Despre calitatea învăţământului superior.

PROFESORII UNIVERSITARI , NIŞTE SUPERMAN-I SAU SIMPLI DORITORI DE CÂŞTIGURI NESIMTITE?

Statutul personalului didactic prevede în norma profesorilor universitari un număr de 5 – 7 ore de curs pe săptămână. Această norma se completeaza cu multe ore  de cercetare şi realizare de lucrări ştiinţifice, îndrumare de lucrări de licenţă sau de diplomă, coordonare de doctorat etc. Totuşi, sunt profesori care, pe lângă norma de bază, îşi asumă un mare număr de ore de curs, pentru care încasează venituri suplimentare cu preţul sacrificării calităţii actului pedagogic. Căci altfel, ar trebui să fie supraoameni. Şi nu sunt.

 

V.Nedeff – rectorul Universităţii „V.Alecsandri" Bacău predă următoarele cursuri:

1.       Metode de optimizare a structurilor industriale de producţie

2.       Structuri industriale competitive

3.       Proiectarea si analiza proceselor din industria alimentară

4.       Managementul afacerilor în industria constructoare de maşini

5.       Noţiuni de ergonomie

6.       Metodica predării disciplinei Protecţia Mediului, Practică pedagogică în Protecţia mediului

7.       Agrotehnică, tehnologii si masini agricole

8.       Cresterea animalelor si tehnologii de crestere, masini agricole

9.       Valorificarea si depozitarea produselor agricole

10.   Tehnologii agricole

11.   Masini si instalaţii pt industrii de proces 1

12.   Masini si instalaţii pt industrii de proces II

13.   Masini si instalaţii pt industrii de proces III

14.   Ergonomie

15.   Maşini şi instalaţii pt protecţia mediului 1

16.   Maşini şi instalaţii pt protecţia mediului 2

17.   Ingineria protecţiei mediului industrial

18.   Ingineria şi protecţia mediului în industrie

19.   Procedee si tehnici moderne pentru protectia mediului I

20.   Procedee si tehnici moderne pentru protectia mediului II

21.   Managementul calităţii mediului

22.   Procedee si tehn de protecŢia mediului

23.   Procedee si tehnici moderne pentru protecţia mediului industrial

 

G.Lazar – prorector cu cercetarea predă următoarele cursuri:

1.      Utilizarea calculatoarelor

2.      Mijloace tehnice de prelucrare a informatiei, Arhitectura calculatoarelor

3.      Informatica in fizica experimentală

4.      Senzori si traductoare

5.      Activitate de cercetare

6.      Informatica in fizica aplicata

7.      Materiale moderne cu aplicatii in nanotehnologie

8.      Metode experimentale de obtinere a structurilor cu dimensionalitate redusă

9.      Dispozitive electronice si electronica analogică

10.  Fizica 1

11.  Meteorologie si climatologie

12.  Electronică aplicată

13.  Dispozitive si circuite electronice

14.  Dispozitive electronice

15.  Limbaje de programare inginereşti

16.  Disp elec şi analogice

 

 

C.Schnakovsky – decan al Facultăţii de inginerie predă următoarele cursuri:

 

1.       ISP

2.       Tehnologia construcţiilor de maşini 1

3.       Tehnologia construcţiilor de maşini 2

4.       Baze de date 1

5.       Baze de date 2

6.       Proiectarea tehnologică asistată de calculator

7.       Sisteme de baze de date în asigurarea calităţii

8.       Tehnologia fabricării si reparării

9.       Sisteme de baze de date

10.   Modelarea si monitorizarea activităţilor logistice

11.   Modelarea si simularea producţiei

12.   Crearea si utilizarea bazelor de date

13.   Sisteme informaţionale pentru management

14.   Tehnologii competitive

15.   Management de proiect

16.   Geometrie algoritmică si grafică pe calculator

17.   Bazele proiectării produselor

18.   Teh fab rep sist mecanice 1

19.   Teh fab rep sist mecanice 2

20.   Design pentru manufacturare şi asamblare

21.   Tehnologia fabricării şi reparării

22.   Echipamente şi tehnologii pt ambalarea produselor

 

G.Culea – prodecan „inginerie" predă următoarele cursuri:

1.       Programarea si utilizarea controlerelor programabile

2.       Reţele de comunicaţie specifice sectorului energetic

3.       Controlere utilizate în conducerea instalaţiilor energetice

4.       Reţele de calculatoare

5.       Programarea calculatoarelor

6.       Structuri de date

7.       Programare orientată pe obiecte

8.       Calculatoare numerice

9.       Prelucrare grafică

10.   Modelare si simulare

11.   Informatică industrială

12.   Automatizarea proceselor industriale

13.   Programare III

14.   Controlere de aplicaţii

15.   Aplicaţii integrate pt întreprinderi

 

 

 

I.Cristea – şef catedră „inginerie" predă  următoarele cursuri:

1.       Sisteme de asigurare a calităţii în întreprinderile industriale

2.       Certificarea calităţii produselor, serviciilor si proceselor industriale

3.       Elemente de inovare industrială si tehnologică

4.       Ingineria produsului

5.       Sisteme de asigurare a calităţii în întreprinderile

6.       industriale

7.       Metode de măsurare a mărimilor mecanice

8.       TCD

9.       Control statistic

10.   TEC a calităţii

11.   Managementul calităţii

12.   Ingineria calităţii

13.   IPMI

14.   TEC

15.   Toleranţe si control dimensional

16.   Toleranţe

17.   Metrologie

18.   Tehnologii şi echipamente de control a calităţii

19.   Controlul  formei şi poziţiei suprafeţelor

 

 

 

D.Rotar – profesor "inginerie" predă următoarele cursuri:

1.      Arhitectura calculatoarelor

2.      Birotică

3.      Ingineria programării

4.      Inteligentă artificială

5.      Internet

6.      Proiectare logică

7.      Arhitectura sistemelor de calcul

8.      Inteligentă artificială

9.      Arhitectura calculatoarelor

10.  Introducere în sist de operare

11.  Arhitectura sist de calc

12.  Electronică digitală

13.  Sisteme de operare

14.  Ingineria programării

15.  Microprocesoare

16.  Echipamente de calc pt med ind

17.  Electronică analogică

18.  Analiza şi sinteza dispozitivelor numerice

 

 


5 comentarii:

  1. Stimate domnule jurist,
    si eu am facut o facultate, ceea ce este drept a trecut ceva timp de atunci.
    Desi toata lumea a comentat sistemul de invatamant din regimul comunist, se facea carte serioasa iar profesorii erau profesori.
    Noi stiam ca pentru fiecare materie predata era un profesor. Din ce-am citit anterior, acesti profesori sunt mai ceva ca invatatorii din ciclul primar. Cand au timp sa se pregateasca pentru ele ?
    Se pare ca nu mai conteaza atata timp cat exista laptopul. Pana unde va ajunge minciuna si frauda?
    Invatamantul a ajuns o afacere, uneori de familie, alteori de gasca si nu mai reprezinta un reper al calitatii umane si profesionale.
    Pacat!!!!

    RăspundețiȘtergere
  2. Peştele de la cap se-mpute. După chipul şi asemănarea la vorbă mârlănească a rectorului Valentin Nedeff, unii colegi mai noi sau mai vechi iubitori să aplice pupicuri în zone moi, au preluat şi aplică metode care nu au nimic în comun cu viaţa universitară. Să exemplificăm astăzi cu un domn lector univ.dr.ing., care conform celor spuse de studenţi a făcut o plasă de bani în sesiunea ianuarie februarie:
    - în semestrul I nu a ţinut nici un curs, venea la ore cu seturi de cursuri fotocopiate pe care le împărţea studenţilor şi după 10 – 15 minute de discuţii fără legătură cu obiectul, ba mai mult cu tente sexuale şi apropouri jenante pleca, studenţii fiind liberi;
    - studentei Anca Ţuţuianu îi spunea fără jenă în faţa tuturor că are fantezii erotice nocturne cu ea, pentru că seamănă cu soţia lui, fotografia acesteia arătând-o de pe telefonul mobil, pentru că lui îi plac mult brunetele etc.
    - la cursuri ameninţa studenţii că are lista lui cu acolade şi că ştie cine trebuie să plătească ca să promoveze:
    - toţi cei care au avut laboratoare de recuperat au cotizat 50% din sumă la domnul profesor, unul dintre ei fiind poliţist chiar a avut ideea unui flagrant, abandonată apoi; (au cotizat fiecare 240 sau 280 lei );
    - s-a transmis clar că cei care au plătit pentru absenţe la laboratoare, vor avea o altă discuţie şi pentru examen (este si cazul politistului, care după ce a plătit 280 lei a picat examenul, urmând sa aibă o nouă rundă de negocieri);
    - la toate grupele s-au strâns bani pentru dotarea laboratorului, profesorul amintind nevoia unui echipament scump, afirmând “m-am lăsat de băutură acum am nevoie de bani”;
    - la laboratoare utiliza un vocabular care ar face şi hârtia să roşească, totul în prezenţa studentelor care se ascundeau după calculatoare, de jenă sau frică;
    - Studentul Rotaru a avut o discuţie cu lectorul care ia cerut o sumă enormă din partea grupei pentru un examen uşor, pentru fiecare revenind suma de 300 lei. După spusele lui avea nevoie de o piesă la maşină. Bineînţeles că studenţii nu au acceptat, dar după a altă negociere cu alt coleg au plătit doar 100 lei fiecare.
    - În faţa studenţilor spunea “vine clămpăul ăsta să mă controleze (este vorba de şeful de catedra), mă doare la bască, pot să mă controleze cât vor”;

    RăspundețiȘtergere
  3. Mai sunt si alti profesori care predau multe cursuri. Nici nu mai stii care este cursul de baza. Pe toate le face varza...si ne arata ca stie sa citeasca de pe slide-uri. Daca s-a oprit curentul a inchis laptop-ul si ne-a dat drumul acasa. Pai asa cred ca pot preda si eu si vad si mai bine si am si intonatia mai buna. Poate ca daca cineva vede si aude va inceta aceast tip de predare, cu lumina stinsa. Ne dorim prelegeri bine documentate si elegant sustinute. Sunt si astfel de cursuri. Felicit profesorii care inca mai sunt profesori. Rusine celorlalti.

    RăspundețiȘtergere
  4. Alex ai dreptate. Nu s-a facut nici un curs la materia mentionata de tine. Fratele meu care termina acuma anul 4 mi-a spus si el ca nu s-a facut nici macar un curs. Ca atunci cand aparea il duceau studentii sa nu cada pe scari. Examenul se trecea cu bautura...si toata lumea era fericita. De ce sa ma mai minunez de ceea ce vad scris...

    RăspundețiȘtergere
  5. De ce sunteti rai mai fratilor. Nu v-a bagat nimeni mana in buzunar. Tipul are sigur probleme si grave de sanatate. Nu este baiat rau daca stii sa te pui bine si nu-l privesti prea mult in ochi. Este precum cainele meu pe care daca il privesc in ochi maraie la mine. Si apoi daca conducerea universitatii il accepta voi tot nu aveti ce face. Stati linistiti si nu mai tulburati apele...

    RăspundețiȘtergere