marți, 23 martie 2010

GURA LUMII

Se spune că:

La sfârşit de săptămână s-a desfăşurat o masă de taină între conducerea universităţii “Vasile Alecsandri” din Bacău şi cea a universităţii „Politehnica” din Bucureşti, condusă de doamna rector Ecaterina Andronescu, unde s-au pus bazele unui schimb de experienţă şi colaborare sub forma unui schimb reciproc de profesori invitaţi să susţină învăţământul de master şi de doctorat.

Toate par bune şi frumoase, dar întrebarea este dacă nu cumva totul este realizat pentru marile genii din “mediul” bistriţean, promovaţi suspect de rapid drept conducători de doctorat. Forma juridică a colaborării, ne poate lămuri asupra intenţiilor viitoare. Poate fi o formă mascată de mulţumire pentru intervenţiile substanţiale la susţinerea Facultăţii de Inginerie în faţa controalelor severe din ultima perioadă. Nu ar fi chiar un caz singular, putem chiar să mai amintim vreo câteva:

- prof. Neculăiasa şi soţia, care susţineau cursuri aproape inutile la studiile postuniversitare, dar cu contribuţii la obţinerea unor doctorate în Mecanică agricolă, ramură bine înrudită cu Ingineria şi protecţia Mediului industrial;

- prof. Jinescu şi soţia care au contribuţii majore la dezvoltarea unor specializări precum Ingineria Produselor Alimentare, Echipamente de Proces, obţinerea unor contracte de cercetare şi publicarea de articole ISI în Revista de chimie.

Este un stil de lucru imprimat cu perseverenţă pentru avantajarea unor apropiaţi obedienţi şi loiali celui care poate fi numit marele strateg al formării învăţământului tehnic de tip nou pe plaiurile băcăuane. Goana după diplome fără acoperire, pentru studenţi sau cadre, suprafinanţare din taxe pentru dotări masive la o singură specializare sau catedră pot fi acţiuni ce afectează mediul academic , deja bolnav şi îngrijorat.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu